vineri, 8 iunie 2012

Sa mergem la vot! Votaţi schimbarea!


     Având în vedere timpul rămas până la alegerile locale din data de 10.06.2012, Filiala Pleniţa a SCMD recomandă membrilor de sindicat și a simpatizanților acestora să voteze candidații USL la alegerile locale și județene precum și pe Dl. Lt.col.(r) Av. Marian POPA - candidat la funcția de consilier județean din partea Asociației Macedonenilor din ROMÂNIA (AMR).
         Votaţi pentru transparenţă şi onestitate


Biroul Operativ al Filialei Pleniţa 

miercuri, 6 iunie 2012

Revocarea întâlnirii cu Ministrul Apărării Naţionale


ANUNŢ

     Din cauze obiective, agenda foarte încărcată a Dl. Gral.lt. Corneliu DOBRIŢOIU, întâlnirea dintre Dl. Ministru al Apărării Naţionale şi membrii Filialei 1 Craiova a SCMD, precum şi a altor persoane interesate de strategia de viitor a actualului guvern în ceea ce priveşte pensiile militare, statutul de pensionar militar, precum şi alte probleme, va fi reprogramată la o dată care va ulterior anunţată.


          Biroul Operativ al Filialei Pleniţa

ANUNŢ PUBLICARE CARTE


         Dl. Col. (r) Remus Macovei a publicat lucrarea “ GENERALII DE ARMATĂ”  în care se analizează critic carierele militare ale celor 77 de generali de armată (cu patru stele) avansaţi în perioada 1941-2011.
             Cartea costă 15 lei (incluse şi taxele de transport-expediţie) şi reprezintă o carte document, dură, incisivă în care sunt prezentate adevăratele cariere “ din punctul de vedere al autorului” ale celor care sunt sau se pretind elita structurilor de apărare ale României. Doritorii se pot adresa la sediul Filialei Craiova sau la telefon 0351.431.474.
 
  Cu respect
  Şef Birou secretariat
 
  Col.(r) Ioan Vâneaţă

marți, 5 iunie 2012

Scrisoare deschisa adresata Presedintelui A.N.C.M.R.R. Craiova


SCRISOARE DESCHISĂ
ADRESATĂ
PREŞEDINTELUI A.N.C.M.R.R. CRAIOVA ŞI
MAI ALES SUSŢINĂTORILOR SĂI

SĂRBĂTOARE CU IZ ELECTORAL,

          Fideli „ TĂTUCULUI”, care i-a „reevaluat” (termenul este la modă fiind inventat de ei) sub al cărui „PATRONAJ” fiinţează şi recunoscători până la moarte celui care le-a umplut „EPOLEŢII” uzaţi cu grade nemuncite şi NEMERITATE şi le-a „RECALCULAT” PENSIILE mărindu-le şi transformându-le în „AJUTOARE SOCIALE” conform de altfel cu statutul lor de slujbaşi fideli ai stăpânului de ieri şi de azi, potentaţii vremurilor recent apuse au sărbătorit „ZIUA REZERVISTULUI MILITAR” într-un mod caracteristic numai lor, ducând în derizoriu pentru a nu ştiu câta oară ONOAREA ŞI DEMNITATEA DE SOLDAT.
          Parte din membrii A.N.C.M.R.R. în frunte cu „distinsul lor preşedinte” ajuns GENERAL DE BRIGADĂ deşi la pensie a trecut cu gradul de locotenent colonel, care la semnalul izmănarului şef de partid ajuns peste noapte ministru, au trecut cu arme şi bagaje la partidul de suflet creat după chipul şi asemănarea lor, a refuzat invitaţia de a fi împreună la ceas aniversar TOŢI REZERVIŞTII şi s-au retras să petreacă pe banii INTERLOPILOR şi INCULPAŢILOR cu care sunt colegi de partid, la fosta cantină a partidului, devenit peste noapte RESTAURANTUL „FLORA ” (aceiaşi mărie dar cu altă pălărie), de unde ieri îşi umpleau sacoşele cu trufandale în timp ce „POPORUL” de rând „COCÂLŢEA” ADICĂ RĂBDA.
          Până aici nimic ieşit din comun că doar suntem în democraţie şi avem dreptul la OPINIE fie ea şi SEPARATĂ.
          Totul ar fi fost în regulă dacă la „distinsa” adunare nu s-ar fi petrecut câteva lucruri cu adevărat jenante pentru participanţii de bună credinţă ajunşi întâmplător în acel loc fără a cunoaşte adevărata „SEMNIFICAŢIE” şi „CONOTAŢIE” dată unui eveniment care deşi inventat de OPREA merită sărbătorit pentru că se adresează unor OAMENI ONEŞTI ÎN CEEA MAI MARE MAJORITATE A LOR CARE FORMEAZĂ PĂDUREA VERDE ŞI NU USCĂTURILE CARE ÎI STRICĂ IMAGINEA.
          Primul moment neplăcut a fost faptul că ajungând ca INVITAT la acest eveniment am fost pus să semnez într-un caiet de prezenţă de către un fost coleg (om cumsecade în tinereţea sa care şi-a pierdut MINŢILE LA BĂTRÂNEŢE) ajuns COLONEL PESTE NOAPTE deşi el ieşise la pensie maior. Faptul că omul poartă uniforma de colonel FĂCÂNDU-I reclamă ca şi „ambalaj” pentru că în mintea lor CONŢINUTUL NU CONTEAZĂ, m-a amuzat un pic şi am trecut cu vederea că de fapt el făcea UN SERVICIU DE PORTAR şi probabil pentru asta purta şi „EGHILEŢI”.
          M-a bucurat însă să constat că punctualitatea îi caracterizează şi la ora anunţată toţi invitaţii erau în sală aşteptând OASPEŢII DE SEAMĂ (de fapt SPONSORII EVENIMENTULUI cum a anunţat chiar dl. preşedinte „general” al A.N.C.M.R.R.) care se lăsau aşteptaţi umilind prin gestul lor participanţii. Un gest urât mai ales că la eveniment participau şi soţiile şi rudele celor sărbătoriţi.
          Oaspeţii au fost pentru început OASPETELE (sponsorul cum am mai spus) nimeni altul decât PRIMARUL ÎN FUNCŢIE AL CRAIOVEI – ANTONIE SOLOMON (colonel în rezervă) – VICEPREŞEDINTE AL UNPR şi candidat pentru un nou mandat de primar.
          La evenimentul organizat de A.N.C.M.R.R., care ulterior s-a dovedit a fi o întâlnire de partid cu iz electoral, au participat şi comandanţii unităţilor din garnizoană. Până la rostirea alocuţiunilor de deschidere prezenţa lor nu mi s-a părut NEFIREASCĂ pentru că ei participaseră şi la CERCUL MILITAR la activitatea organizată de către FILIALA CRAIOVA A SCMD, dar ulterior i-am ÎNVINOVĂŢIT (mai mult pe comandantul Bg. 2 I. care a fost şi cercetaş) că NU s-au informat la ce fel de activitate participă şi cu ce scop. Vina principală o poartă însă preşedintele A.N.C.M.R.R. care ştiind ce eveniment organizează, cu ce fonduri (adică cine a plătit chermeza) şi mai ales cine participă şi ce mesaje se transmit, trebuia să îi protejeze pe colegii aflaţi în activitate, în marea lor majoritate oameni ONORABILI şi cu coloană vertebrală.
          Aceia dintre ei care au ştiut la ce participă şi au făcut gestul conştient obedienţi fiind celor care i-au promovat în funcţii şi i-au avansat în grad pe baza altor criterii decât MERITELE, EXPERTIZA ŞI COMPETENŢA trebuie să suporte consecinţele în conformitate cu rigorile legii şi gravitatea faptelor. Aşa este corect, aşa este MORAL şi numai astfel vom reda INSTITUŢIEI – ONOAREA CARE TREBUIE SĂ O CARACTERIZEZE sădind încredere şi respect între noi.
          Momentele cele mai penibile care m-au determinat pe mine şi colegii din SCMD să părăsim sala au fost ALOCUŢIUNILE preşedintelui A.N.C.M.R.R. care într-un limbaj de lemn specific ofiţerului cu origine sănătoasă a ridicat osanale FOSTULUI MINISTRU care A FĂCUT DREPTATE ÎN OPINIA DOMNIEI SALE, elogiind cu slugărnicie pe PRIMARUL SOLOMON omul care le-a dat gratuitate pe transportul în comun, le organizează întâlniri tovărăşeşti şi aniversări ale nunţilor de argint şi aur, le sponsorizează excursii şi mese, îi ascultă şi le rezolvă problemele lor şi ale copiilor şi nepoţilor (adică le dă servicii, îi bagă în consilii de administraţie la unele regii, cum este şi dl. preşedinte al A.N.C.M.R.R., i-a propus la avansare pe ei şi odraslele lor care au absolvit facultatea muncitorească din CRAIOVA (UNIVERSITATEA PARTICULARĂ CARE A LUAT LOCUL ACADEMIEI ŞTEFAN GHEORGHIU…. CA ŞI PĂRINŢII LOR ŞI AU INTRAT ÎN ARMATĂ PE FILIERA INDIRECTĂ şi câte şi mai câte….), toate numai şi numai în INTERESUL NAŢIONAL, şi MESAJUL ELECTORAL AL DOMNULUI ANTONIE SOLOMON pe care nu doresc să-l comentez.
          De fapt făcând o trecere în revistă a celor întâmplate şi analizând lista invitaţilor şi participanţilor pot spune fără să greşesc că activitatea a fost una DE PARTID CU IZ ELECTORAL de promovare a CANDIDATULUI UNPR ANTONIE SOLOMON, fapt dovedit şi de participarea ulterioară a unei distinse doamne, de pe centura politică a societăţii, VICEPREŞEDINTĂ A UNPR, şi a unei echipe de fluieraşi de campanie purtând însemnele UNPR întorşi de pe frontul propagandei electorale.
          S-a mâncat bine pe gratis, s-a jucat, s-a cântat la microfon, chiar din primul moment PRIMARUL RAPSOD s-a lăsat în voce, s-au făcut poze şi s-au filmat momentele vesele (penibile) nu ca la Cercul Militar unde nu a fost voie să se filmeze (pentru că aşa a ordonat OPREA) şi unde s-au spus lucruri plictisitoare despre PRIMA RĂPIRE A BASARABIEI acum două sute de ani, DEMNITATEA ŞI ONOAREA REZERVISTULUI MILITAR, UMILINŢA LUI ÎN DECURSUL ISTORIEI MAI VECHI ŞI MAI NOI, transmiţând un mesaj CLAR DE UNITATE SUFLETEASCĂ ÎNTRE REZERVIŞTII DE ONOARE SĂNĂTOŞI LA CAP (care nu se prostituează pentru a obţine ce nu merită sau un blid de mâncare) ŞI TÂNĂRA GENERAŢIE AFLATĂ SUB JURĂMÂNT DE CREDINŢĂ FAŢĂ DE PATRIE ŞI POPOR.
          Fiecare aniversează după mintea şi priceperea sa este o realitate din care fiecare ÎNŢELEGE ce doreşte.
          M-am întrebat şi încă mă întreb dacă am făcut sau nu bine că am dat curs unei asemenea INVITAŢII. OARE CINE ESTE CEL UMILIT CU ADEVĂRAT ?
          Cerându-mi scuze pentru colegii de bună credinţă din A.N.C.M.R.R. care nu au înţeles ce li se întâmplă îndrăznesc să pun totuşi o întrebare – ÎNCOTRO A.N.C.M.R.R. Craiova?

                    Col.(r.)ec.
Ioan Mişu NAON

Comunicat al Asociatiei Militarilor PROCONCORDIA


COMUNICAT


            Asociaţia Militarilor PROCONCORDIA informează cadrele militare în rezervă şi în retragere din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, cu următoarele:
-         începând cu data de 15.05.2012, cadrele militare active, în rezervă şi în retragere, precum şi membrii familiilor acestora se pot înscrie în asociaţie.
Condiţii de înscriere:
-         cerere de înscriere – primită şi completată la sediul asociaţiei;
-         copie C.I. (B.I.) format xerox;
-         două poze tip C.I.;
-         copie xerox după cuponul de pensie (sau adeverinţă de salarizare);
-         cotizaţia de membru pentru 1 an în valoare de 25 lei /an.
          Pentru înscrierea în C.A.R. este obligatorie calitatea de membru în asociaţie:
-         cotizaţie minimă – 50 lei /lună;
-         nivelul sumei minime de cotizare pentru fond este de 3.500 lei;
-         dobânda percepută la suma aprobată este de 5%, care va fi reţinută la data acordării împrumutului;
-         rambursarea împrumutului se face în 12 rate lunare, sau anticipat în funcţie de situaţie şi disponibilitate.
          Precizăm că pentru constituirea şi consolidarea fondului C.A.R., o perioadă de 6 luni nu se acordă împrumuturi.
          Deasemenea, pentru constituirea fondului de întrajutorare în caz de deces, cotizaţia este de 10 lei/lună (opţional).
          Alte precizări şi informaţii la sediul asociaţiei.


COMITETUL DIRECTOR AL ASOCIAŢIEI

duminică, 3 iunie 2012

Intalnire cu Minsitrul Apararii Nationale


ANUNŢ


          JOI 07.06.2012 LA CERCUL MILITAR CRAIOVA VA AVEA LOC ÎNTÂLNIREA MINISTRULUI APĂRĂRII NAŢIONALE, Dl. Gral.lt. CORNELIU DOBRIȚOIU, CU MILITARII ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN GARNIZOANA CRAIOVA, LA O ORĂ CARE SE VA COMUNICA ULTERIOR.
          PERSOANELE INTERESATE SĂ AFLE STRATEGIA GUVERNULUI ACTUAL PENTRU REVENIREA PENSIILOR MILITARE LA NIVELUL CUANTUMULUI DIN DECEMBRIE 2010 (PENTRU CEI CĂRORA LE-A FOST DIMINUATĂ) PRECUM ŞI MODUL ÎN CARE NE VOM REDOBÂNDI DREPTUL LA PENSIA MILITARĂ DE STAT (OCUPAŢIONALĂ) SUNT INVITAŢI SĂ PARTICIPE.
          INFORMAŢII SUPLIMENTARE LA SEDIUL SCMD DOLJ ŞI LA TEL: 0351.431.474


             Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova

vineri, 1 iunie 2012

Mesajul Ministrului Apararii Nationale de Ziua Rezervistului


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22



COMUNICAT NR. 78
Data: 30.05.2012


Mesajul ministrului Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, cu ocazia Zilei rezervistului


Aş vrea să vă mulţumesc astăzi dumneavoastră, celor care v-aţi dedicat viaţa slujirii Patriei, care v-aţi ales nobila profesie de militar şi v-aţi onorat cu demnitate angajamentele asumate prin sacralitatea Jurământului militar, spunându-vă că Guvernul României a reparat un act nedrept care lovea atât în demnitatea dumneavoastră, cât şi în modul în care statul ar fi trebuit să vă recompenseze activitatea.

Spun asta nu doar din poziţia mea oficială de ministru al Apărării Naţionale, o demnitate onorantă dar, să recunoaştem, temporară, cât, mai ales, din calitatea mea de rezervist şi camarad al dumneavoastră, pentru tot restul vieţii.

Am reuşit, într-o primă etapă, printr-un memorandum aprobat de Guvern în şedinţa din 30 mai, să nu li se ia nici un leu celor cărora li s-a diminuat pensia ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 1 din 2011. Aceştia nu numai că pierduseră prin recalculare, dar urma să li se ia, practic, şi din ceea ce primiseră în 2011. Acest Memorandum va urgenta aprobarea proiectului de lege aflat la Camera Deputaţilor, care urmează să-l dezbată în prima şedinţă de plen, ca şi cameră decizională.

Proiectul de lege care va fi propus spre adoptare prevede modificarea OUG nr. 1 din 2011 în sensul renunţării la recuperarea sumelor în cazul pensionarilor ale căror drepturi de pensie au fost diminuate în urma recalculării.
O a doua etapă a acestui demers urmăreşte ca, în condiţiile bugetare ale anului următor, să elimine toate discrepanţele cauzate în procesul de rectificare, aducând cuantumul pensiilor celor cărora le-au fost diminuate la nivelul celor din 2010.

Asistăm, în sfârşit, la un act reparatoriu pentru cei cărora le-au fost pe nedrept diminuate veniturile, iar în acelaşi timp îi asigurăm pe cei care, în urma recalculării, au beneficiat de pensii majorate, că, în baza principiului neretroactivităţii, un bun câştigat rămâne câştigat.

Ziua dumneavoastră, de fapt a noastră, ne găseşte astfel, cu voia lui Dumnezeu, în circumstanţe dătătoare de speranţe, după o perioadă grea pentru rezerviştii Armatei României. Fără a ne ancora în trecut, a venit vremea ca împreună să redăm demnitatea corpului de militari care, deşi formal s-au lăsat la vatră, în inima lor au rămas alături camarazilor activi, gata oricând să li se alăture dacă Ţara o va cere vreodată.

De aceea, consider nu doar o datorie ci şi o obligaţie să acţionez în perioada imediat următoare, cu întreaga mea energie şi cu toate mijloacele pe care le am la dispoziţie ca ministru şi om politic, pentru a repara toate nedreptăţile greu de înţeles şi imposibil de acceptat pe care le-aţi îndurat în domeniul recalculării pensiilor militare.

Vom acţiona, în paralel, pe linia redefinirii legislaţiei pensiilor militare, în spiritul tradiţional al pensiilor ocupaţionale, existent până acum în Armata României. În acest sens, vom institui un dialog serios, profesionist cu toate asociaţiile cadrelor în rezervă, fără discriminări, în cadrul unei comisii tripartite, alături de reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale şi ai Parlamentului.

Sunt încredinţat că expertiza dumneavoastră, a rezerviştilor, ne va ajuta să găsim cea mai bună soluţie pentru reintroducerea acestui sistem de care se bucură militarii din multe armate aliate, şi pe care l-aţi pierdut în mod nedrept, şi fac asta în numele obiectivului comun de recâştigare a demnităţii militarilor, de recâştigare a rolului, importanţei şi respectului de care s-au bucurat în societate, de-a lungul istoriei, ostaşii noştri.

Nu în ultimul rând, doresc să vă asigur că voi acţiona pentru ca nimeni să nu mai îndrăznească să încerce, prin subterfugii politice, să lovească în demnitatea şi onoarea corpului de cadre, prin avansări abuzive sau prin acţiuni de politizare a armatei.

Închei, asigurându-vă de toată preţuirea, prietenia şi respectul meu. Voi rămâne acelaşi partener serios al dumneavoastră, animat de dorinţa sinceră de a găsi soluţii pentru rezolvarea problemelor care vă frământă. După o viaţă în care aţi dăruit totul Armatei, ei bine, Armata vă datorează acest lucru. Voi veghea ca această obligaţie să fie pe deplin respectată.

La mulţi ani!



Corneliu Dobriţoiu, ministrul Apărării Naţionale