Din când în când mai moare câte un erou
Fără a intenționa să fac din subiect unul politic, fără a da vina pe un partid sau preşedinte pe altul, nu pot să nu constat că în ultimul timp armata a devenit în mintea multor oameni de diverse categorii, fie un obiect al urii şi invidiei, fie al persiflării, fie al bătăii de joc fie al promovării politice si foloaselor. Politicieni, oameni de afaceri, primari, prefecți, șefi de sindicat sau asociații chiar militare ajunşi ofițeri pe ușa din spate, toți se înghesuie care mai de care să obțină un profit fără să îi intereseze că prin faptele lor coboară haina militară la nivelul preșului din fața uşii.
Listele cu promovările lui Oprea au adus haina militară la valoarea unei trese sau cocarde puse pe piept la diferite ocazii festive. Toți „bărbații” mari ai țării, formatori de opinie, politicieni, procurori, clienți sau prieteni de familie ai celor care împărțeau gradele precum fotbaliștii străini guma de mestecat când veneau în România, se voiau ofițeri, pentru că nu e așa, asta îi făcea mai „adevărați”. După apariția listelor, unii au spus că habar nu au avut că au fost avansați alții că nu e nici o problemă, gradul este onorific, nu îi oferă nici un câștig, dar toți uită că haina militară şi gradul militar se obțin totuşi în mod normal prin efort, printr-o pregătire de specialitate, dar în primul rând prin dorința şi calitatea de a fi militar.
A fi militar nu înseamnă numai să îmbraci o uniformă, să pui o tresă pe umăr ci a gândi şi a simți ca un militar. Nimeni nu poate înțelege ce simte un militar educat şi pregătit într-o școală militară atunci când vede cum alții îşi bat joc „onorific” de meseria sa, pentru că armata este o meserie înainte de a fi o jucărie a celor care se plictisesc de meseriile lor. Cum s-ar simți un profesor, unul adevărat, cu har şi dragoste de meserie, dacă ministrul învățământului ar da grade didactice şi ar face profesori universitari așa la plezneală, onorific? Titluri de doctori se mai dau, şi lumea face scandal, cere demisii, cere pedepse, unii chiar pușcărie, pentru cei care au obținut titlu de doctor prin plagiat spunând că e furt şi furtul indiferent de valoare se pedepsește penal. De acord, dar atunci de ce nu se consideră furt şi plagiat şi obținerea sau acordarea gradului militar „onorific”, pentru că este vorba de acordarea unei calități, de militar, unui individ care habar nu are ce înseamnă meseria respectivă. De ce opinia publică, societatea civilă nu reacționează la fel, de ce nu se formează comisii de verificare a modului în care au fost obținute gradele şi apoi să se trimită în instanță toate cazurile de obținere a gradelor militare, fie activ fie în rezervă, prin fraudă? De ce populația civilă nu apără şi dreptul militarilor la onoare şi demnitate, la respect privind meseria armelor şi acceptă această bătaie de joc amestecând de-a valma militarii de profesie cu purtătorii ilegali de uniformă, cu plagiatorii de grade militare?
Ce trebuie să se întâmple ca societatea să realizeze că armata nu înseamnă numai uniformă, nu înseamnă numai parade, sau un salariu ceva mai ridicat decât al majorității bugetarilor – din ce în ce mai puțini - dar insuficient pentru privațiunile şi riscurile cărora se supun? Armata nu mai înseamnă de mult o categorie privilegiată, nu mai înseamnă de mult un post sigur,nu mai înseamnă de mult o pensie bună şi o bătrânețe liniștită, nu mai înseamnă de mult nici măcar o pensie pentru că ne prăvălim prea devreme în țărâna din care ne-am ridicat. Toți știu asta, inclusiv cei care nu îşi mai lasă copii să meargă în armată, inclusiv cei care nu au fost repartizați din promoție, pentru că nu au fost fonduri, inclusiv cei care văd cum se moare prin teatrele de operații în interesul unor președinți care vor să îşi păstreze scaunul pe sângele vărsat de copii celor pe care îi forțează să părăsească sistemul pe cale naturală, câte 300 pe lună. Şi cu toate asta bătaia de joc continuă, privirile piezișe către armată se aruncă, dar toți uită că armata nu înseamnă poate nimic din toate astea, pe lângă ceva ce nu îți dă nici președintele, nici ministrul şi nici parlamentul: un sentiment special, o datorie de onoare, pe care nu o poți primi prin fraudă, şi care nu pot fi răsplătite nici cu medalii, nici cu grade, nici cu prime, sentimentul datoriei, onoarea sacrificiului suprem, fiorii pe care îi simți când juri să nu precupețești nici sângele nici viața pentru îndeplinirea datoriei. Foarte puțini mai știu ce înseamnă a precupeți, dar foarte mulți au devenit precupeți ai gradelor şi onorurilor militare obținute prin copy-paste.
Nici un militar de carieră, nici un militar care a gândit măcar odată în viață că are sânge kaki în vene, nu caută astfel de beneficii pentru că marea sa satisfacție şi bucurie, onoarea sa, bunul cel mai de preț, îl reprezintă educația militară care printre altele îi cere să se jertfească pentru alții, să dea dovada sacrificiului suprem, viața sa, pentru a salva viețile altora sentiment şi gând cu care pleacă în viață odată cu depunerea Jurământului Militar. Această onoare nu o va lua nimeni militarilor adevărați şi asta face diferența între precupeții de grade şi adevărații militari. Din când în când trebuie să mai moară câte un militar, câte un pilot, câte un erou, pentru ca lumea să vadă diferența dintre un Turcescu sau Onțanu (ca să folosesc cele mai cunoscute şi mediatizate nume de precupeți) şi un militar de carieră. Din când în când câte un militar mai cade din ceruri pentru a se ridica la cer pentru că atunci când îi apare în față o situație de viață şi de moarte, şi prin minte îi trece Jurământul Militar, EL MILITARUL SPRE DEOSEBIRE DE OMUL POLITIC, NU ÎŞI POATE PERMITE SĂ SPUNĂ: AM FOST POATE BEAT, CÂND AM JURAT. Fie şi măcar numai pentru asta, militarii adevărați trebuie respectați.
Ministrul Oprea cel care pentru „stabilitatea țării” a făcut şi face în continuare, pe rând pact cu toate partidele care vin la putere, făcând din gradele sale simbolul trădării, a înființat o medalie, un ordin numit „Onoarea Armatei Române” pe care l-a împrăștiat cu larghețe pe piepturile tuturor prietenilor sau șefilor de partid şi guvernare. Acel ordin nu reprezintă onoarea, ci dezonoarea armatei române şi cer actualului ministru, domnului Dobrițoiu să îl desființeze sau blocheze cumva. Militarii de carieră nu vor accepta niciodată ruşinea de a intra în aceeaşi categorie cu cei cărora domnul Oprea le-a conferit prin fraudă acel ordin făcând din ei plagiatorii gradului militar şi ai onoarei militare.
Domnule ministru Dobrițoiu, vă propun să cereți sau propuneți înființarea unui nou ordin, care să reprezinte cu adevărat simbolul onoarei militare şi acest ordin să se numească simplu, „Ordinul Comandor Aurelian Cojocaru” pentru fapte de bravură şi spirit de sacrificiu. Iar condițiile de acordare a acestui ordin să fie astfel stabilite încât să nu aibă acces la ele decât cei care merită cu adevărat şi fac dovada curajului, devotamentului față de semeni, spiritului de sacrificiu şi datoriei. Acest ordin ar fi respectat şi nimeni nu va îndrăzni să îl confere unor vânduți pentru merite de partid, fără a înfrunta furia militarilor adevărați.
De ce trebuie să mai moară din când în când cate un om, ca să ne reamintim ce înseamnă haina militară? De ce uităm așa de repede, după ce am îngropat un om, că acolo se află un simbol care nu trebuie uitat niciodată? Comandor Aurelian Cojocaru, înainte de onorurile oficiale ai respectul şi dragostea adevăraților militari!
Publicat de Neacsu la 26.08.2012
